Permiteţi-mi să mă prezint: eu sunt Cel Vesel, un suc ca niciun altul, un gentleman al livezilor, după care toate fructele se dau în vânt.
Mă trag din 3 familii cu suc pur, ceea ce dă o aromă deosebită personalităţii mele. Unde mai pui că sunt 100% made in România, din fructe crescute şi culese chiar aici, ca să fim siguri că ajunge la tine numai ce-i mai bun.
Mare noroc am avut cu aşa origini nemaipomenite! N-am avut niciodată nevoie de vreo şedinţă de machiaj cu acei coloranţi vulgari, nici de vreun facelift cu nesuferiţi conservanţi. Am rămas natural 100% în orice împrejurare şi asta nu se va schimba niciodată.
Cei de la Naive au grijă să rămân proaspăt şi sănătos în orice situaţie, aşa că mă stabilizează la 82 de grade - cât să ţină bacteriile la distanţă - mă pasteurizează la temperatură mică şi apoi mă ambalează în vid, ca să-mi fie viaţa dulce mai mult timp.
Ăsta sunt eu, Cel Vesel: un suc cu gânduri pure, cu umor proaspăt şi gusturi excelente, cu chef de joacă şi de stat la poveşti. Îmi pare bine de cunoştinţă!
